Concursul național de admitere în Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, pentru domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se va desfășura atât pe locuri, cât și pe posturi

Perioada de înscriere la concurs, organizat de Ministerul Sănătății, începe la data de 7 octombrie 2026. Candidații pot depune dosarele de înscriere până la 20 octombrie 2026, la direcțiile de sănătate publică, cu respectarea condițiilor și a prevederilor stabilite prin metodologia de concurs.

În vederea asigurării unor condiții optime pentru organizarea concursului național de admitere în Rezidențiat, Ministerul Sănătății a inițiat deja consultările cu conducerile celor șase universități de medicină și farmacie din centrele universitare în care va avea loc examenul.

Ediția din acest an va fi organizată în baza unei metodologii similare celei aplicate în anul precedent și se va desfășura simultan în cele șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Concursul va consta într-un test-grilă cu 200 de întrebări, identic în toate centrele universitare, iar durata de desfășurare va fi de 4 ore.

Subiectele vor fi elaborate pe baza unei tematici și bibliografii unice, stabilite la nivel național și disponibile pe site-ul oficial rezidentiat.ms.ro.

Ministerul Sănătății și universitățile implicate în organizarea examenului vor asigura condițiile necesare pentru desfășurarea concursului în mod unitar, în toate cele șase centre universitare.

De asemenea, au fost stabilite aceleași măsuri de siguranță aplicate în anii anteriori, astfel încât concursul să se desfășoare în condiții corespunzătoare pentru toți candidații.

Toate informațiile privind înscrierea și organizarea concursului național de admitere în Rezidențiat 2026, inclusiv metodologia, tematica și bibliografia, vor fi publicate în timp util pe site-ul oficial rezidentiat.ms.ro.

Distribuiți această pagină