Acest site folosește cookie-uri pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Află mai multe
Înființat în 1936 prin dispoziția testamentară a fondatorului Jacques Menachem Elias, Spitalul Universitar de Urgență Elias are ca ordonator principal de credite Academia Română, simbol al spiritualității și spațiu al cercetării fundamentale.
Înființat în 1936 prin dispoziția testamentară a fondatorului Jacques Menachem Elias, Spitalul Universitar de Urgență Elias are ca ordonator principal de credite Academia Română, simbol al spiritualității și spațiu al cercetării fundamentale. Pe parcursul secolului al douăzecilea Spitalul a avut o existență adesea tulburată de evenimente politice și sociale, având diferite subordonări care i-au modificat profilul instituțional. Are statut de spital clinic, centru tertiar cu profil de urgență, în cadrul căruia se desfășoară activitate de îngrijiri medicale în nouăsprezece secții.
Primul proces de modernizare a avut loc in anul 1990, cand spitalul a suferit o modificare majoră de paradigmă. Începând cu anul 2002, atât structura cât și activitatea spitalului au fost diversificate semnificativ pentru a corespunde exigențelor moderne ale serviciilor aferente într-un spital de urgență care vine în întâmpinarea nevoilor medicale ale pacienților care i se adresază.
În prezent, funcționează în sectorul 1 al Municipiului București ca spital universitar de urgență cu un total de 700 paturi de spitalizare continuă și 20 de paturi spitalizare de zi, ambulatoriu integrat, laboratoare și alte servicii medicale, unitate de primire urgențe, dedicându-și activitatea sănătății, demnității și calității vieții tuturor celor pe care îi servește și în special - prin poziția geografică - cetățenilor sectorului 1 din Capitală. Acest lucru se realizează prin tratamente medicale oferite cu profesionalism și eficiență și prin desfășurarea unei activități de cercetare și învățământ care contribuie la creșterea continuă a performanței actului medical. Din totalul de 700 de paturi funcționale în corpurile de clădire din sectorul 1 al Municipiului Bucuresti, peste 600 paturi aparțin secțiilor cu specialități medicale și chirurgicale destinate pacienților acuți. Mai mult de jumătate (51,36%) din pacienții care se prezintă în urgență la spital și au domiciliul în București provin din sectorul 1, ei reprezentând, în același timp, 30% din totalul pacienților care se prezintă în urgență la spital.
Independent de activitatea medicală, Spitalul desfășoară activitate de cercetare și dezvoltare încă din anul 2006, funcționând cu unsprezece nuclee de cercetare. Misiunea acestui departament fiind de a concepe, dezvolta și implementa proiecte de cercetare în cele mai noi domenii ale sănătății și identificarea modalităților de aplicare în practica medicală.
Fax: +40213161602
Email: contact@spitalul-elias.ro
CUI: 4192537