Informare
În cursul zilei de ieri, 19 iunie, ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe fostul președinte al României, dl. Ion Iliescu, căruia i-a transmis un …
Rigoare în respectarea legalității utilizării fondurilor externe în parteneriat cu Departamentul de Justiție din Statele Unite ale Americii
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și Secretarul de Stat dr. Alexandru Rogobete au avut întâlniri cu reprezentanții Departamentului de Justiție din SUA în vederea extinderii colaborării și implementării de bune practici anticorupție în procedurile aplicabile proiectelor cu finanțare din fonduri externe din domeniul sănătății.
Au fost trecute în revistă cazuri concrete în care există suspiciuni de corupție în implementarea unor proiecte, precum și modalități de combatere legale ale acestora.
”Mă bucură parteneriatul cu Departamentul de Justiție din SUA care consolidează capacitatea Ministerului Sănătății de a derula eficient numeroasele programe de investiții și de asistență tehnică finanțate din fonduri externe. Încă de la începutul mandatului meu, combaterea corupției în sistemul sanitar a reprezentat o prioritate, iar expertiza colegilor din SUA aduce un aport valoros capabilităților Ministerului Sănătății de a realiza acest lucru. Sănătatea din România și, implicit, pacienții beneficiază în acest mod de avantajele parteneriatului strategic cu SUA”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.
În perioada imediat următoare vor avea loc întâlniri tehnice între reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Departamentului de Justiție și FBI care vor sprijini în continuare workshop-urile organizate de Ministerul Sănătății în întreaga țară pentru bune practici în achizițiile publice.
În cursul zilei de ieri, 19 iunie, ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe fostul președinte al României, dl. Ion Iliescu, căruia i-a transmis un …
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și în consultare cu experții naționali a realizat ”Ghidul de acțiuni locale: Soluții pentru Resursa Umană în Sănătate”, în cadrul Planului Național …
Academicianul Irinel Popescu dezminte categoric informațiile apărute în spațiul public privind efectele dramatice suferite de numeroși pacienți în urma administrării de vaccinuri anti-COVID.Imaginile și textele apărute pe această temă, inclusiv …