Astăzi au fost emise primele avize de oportunitate în vederea implementării proiectelor de
investiții din cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti care se derulează în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
”Mă bucur că punem în linie dreaptă un proiect interministerial care produce efecte concrete pentru sistemul public de sănătate, pentru spitale, pentru pacienți și medici. Nu am fi reușit să lansăm acest program național fără sprijinul domnului ministru Adrian Câciu și al colegilor domniei sale de la MIPE, cărora le mulțumesc pe această cale”, a declarat ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.
Printre beneficiarii avizelor de oportunitate emise astăzi de Ministerul Sănătății se numără: Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați, Spitalul Județean de Urgență Tg. Jiu, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin, Spitalul Județean de Urgență din Deva, Spitalul Orășenesc din Vișeul de Sus, Spitalul Municipal din Craiova și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandescu” din București. Valoarea totală a proiectelor care au primit undă verde de la Ministerul Sănătății astăzi este de 2 miliarde de lei. Evaluarea solicitărilor depuse de beneficiari continuă până la data de 15 octombrie 2024.
”În valoare absolută, programul este comparabil cu PNRR și sunt sigur că ambele programe vor continua concomitent pentru a aduce peste 25 de miliarde de lei direct în sistemul de sănătate public. Doar astăzi, Ministerul Sănătății a emis avize de oportunitate pentru peste 25 de spitale, în valoare totală de cca. 2 miliarde de lei”, a subliniat ministrul.
Programul are un buget total de 13 miliarde de lei și perioada de implementare 2024-2030. Toate tipurile de unități sanitare publice: spitale orășenești, spitale municipale, spitale județene și institute se află printre categoriile de beneficiari.
Similar cu programul PNRR în Sănătate, PNIIUS finanțează construcții noi de spitale, dar și extinderea și dotarea acestora, lucrări de modernizare și/sau reabilitare pentru spitalele existente, extinderea construcțiilor existente și nu în ultimul rând, lucrări și dotări pentru digitalizare, eficientizare energetică și tranziție verde.
Spitalele județene, spitalele de specialitate și spitalele clinice și clinice de urgență pot primi 2 miliarde de lei, fonduri destinate în valoare maximă eligibilă.
Spitalele municipale pot primi 350 de milioane de lei în valoare maximă eligibilă, în timp ce spitalele orășenești 250 de milioane de lei.
O comisie mixtă de experți în fonduri europene și experți de la Ministerul Sănătății va evalua proiectele de finanțare, pe care beneficiarii le vor depune, împreună cu toate documentele justificative, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
”Am lucrat la foc continuu cu colegii din MIPE, pentru a rezolva acest cadru de finanțare de care depinde dezvoltarea sistemului spitalicesc din România pentru următorii 6 ani. În acest moment sunt peste 150 de cereri de finanțare depuse la Ministerul Sănătății. Am încredere că până la finalul anului vom avea o imagine foarte clară a proiectelor eligibile. Colegii din minister au termen până în 15 octombrie să analizeze toate cele 150 de solicitări și sa emită avizele”, a subliniat Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății, Dr. Alexandru Rogobete
”În ultimii doi ani am deschis mai multe șantiere pentru spitale noi și corpuri noi de spital decât în ultimii 30 de ani la un loc. Acum dublăm practic resursele disponibile și accelerăm și mai mult reconstrucția sistemului spitalicesc din România”, a punctat acesta.
Estimăm că semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele declarate eligibile de către cele două ministere va avea loc în noiembrie 2024.