INFORMARE PUBLICĂ
Ministerul Sănătății informează că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, au fost constatate o serie de …
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a solicitat Inspecției Sanitare de Stat să verifice respectarea protocoalelor medicale, dar și modul în care a fost gestionat cazul persoanelor cu dizabilități severe care au fost pacienți ai secției de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Mehedinți, conform competențelor Ministerului Sănătății. Ordinul de ministru pentru demararea controlului a fost semnat, iar echipele de control se vor îndreptă astăzi către spital.
Ministrul Sănătății și-a exprimat dezaprobarea și profunda îngrijorare privind situația persoanelor cu afecțiuni neuropsihiatrice care au stat mai multe ore în fața sediului DGASPC Mehedinți.
Concluziile Raportului echipei MS vor fi puse la dispoziția autorității locale în subordinea căreia se află unitatea sanitară, pentru aplicarea măsurilor care se impun, conform legislației în vigoare.
Ministerul Sănătății informează că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca, au fost constatate o serie de …
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății:"Am început reforma reală în sănătate. Pentru oameni, nu pentru statistici.În acest weekend am vizitat spitalele din județul Maramureș: Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Spitalul de …
Ministerul Sănătății continuă extinderea rețelei de unități sanitare care pot interveni rapid și eficient în cazul accidentelor vasculare cerebrale (AVC). Astăzi a fost aprobată includerea unor noi spitale în programul …