Anunț ANABI
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2141/2025 privind stabilirea criteriilor specifice de repartizare la nivelul Ministerul Sănătății a sumelor alocate prin Mecanismul național de susținere …
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și în consultare cu experții naționali a realizat ”Ghidul de acțiuni locale: Soluții pentru Resursa Umană în Sănătate”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Documentul programatic cuprinde bune practici pentru atragerea și retenția resursei umane din domeniul sănătății în comunitățile din România, dar și cifre utile de analiză a distribuției cadrelor medicale pe teritoriul României.
”Atragerea și păstrarea medicilor într-o localitate anume nu ține numai de dimensiunea financiară. Deși un salariu mai mare ajută, nu este suficient, pentru că oricând un medic specialist va găsi un salariu mai mare în altă parte. Cadrele medicale cer să fie respectate în comunitatea în care lucrează și trăiesc. Au nevoie de acces la o infrastructură dezvoltată, la spitale dotate și la educație bună pentru copiii lor. Sunt cerințe firești de care atât noi la ministerul Sănătății cât și autoritățile locale trebuie să fim conștienți și să le răspundem, onest și responsabil” , a explicat Prof. Dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2141/2025 privind stabilirea criteriilor specifice de repartizare la nivelul Ministerul Sănătății a sumelor alocate prin Mecanismul național de susținere …
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2141/2025 privind stabilirea criteriilor specifice de repartizare la nivelul Ministerul Sănătății a sumelor alocate prin Mecanismul național de susținere …
Investiția, în valoare de peste 50 de milioane de euro, beneficiază de finanțare europeană prin PNRR, finanțare publică națională și contribuție proprie.Proiectul reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii medicale …