Carieră

Anunț concurs - Spitalul Municipal Oltenița

Un post vacant perioadă nedeterminată MEDIC REZIDENT AN 5, SPECIALITATEA MEDICINĂ FIZICĂ ȘI DE REABILITARE în CABINETUL RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOLOGIE din cadrul AMBULATORIULUI INTEGRAT AL SPITALULUI

Spitalul Municipal Oltenița organizează concurs/ examen pentru un post vacant perioadă nedeterminată MEDIC REZIDENT AN 5, SPECIALITATEA MEDICINĂ FIZICĂ ȘI DE REABILITARE în CABINETUL RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOLOGIE din cadrul AMBULATORIULUI INTEGRAT AL SPITALULUI. Cerințele minime necesare înscrierii sunt: a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Documentele necesare sunt: - diplomă de medic sau diplomă de licenţă medic; - adeverință de confirmare ca medic rezident aflat în ultimul an de pregătire în specialitatea postului; - certificat profesional curent – emis de Colegiul Medicilor; - aviz anual de liberă practică; - asigurare de malpraxis valabilă. Dosarele de înscriere la concurs se depun până la data de 12.06.2026, în intervalul orar 08.00 – 14.00, la sediul Spitalului Municipal Oltenița, str. Argeșului, nr. 134, compartimentul RUNOS sau pot fi transmise prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică (la adresa de e-mail: runos@spitaloltenita.ro). În cazul în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică, acestea trebuie transmise într-un interval de timp în care să poată fi înregistrate la sediul Spitalului Municipal Oltenița cel târziu la data și ora limită de depunere, stabilite în calendarul de concurs.
ANUNT CONCURS MEDIC REZIDENT MFR.pdf

Share this page